Credit: încrederea pe care o persoană numită creditor, o acordă altei persoane, numită debitor, căreia ii dă, în prezent, bani sau alte valori pentru a le restitui mai târziu în valori echivalente sau în alte forme, la o dată determinată, numită scadenţă. Este schimbul unui bun prezent cu un altul viitor şi echivalent, debitorul obligându-se şi la plata unei dobânzi sau a altor cheltuieli.
Imprumut: operaţie prin care o persoană (împrumutatorul) acordă spre folosinţă alteia (împrumutatului) o anumită sumă de bani sau bunuri,
pentru un anumit timp, la expirarea căruia bunurile sau suma de bani se restituie, de regulă cu o dobândă sau cu chirie.
Dobânda: Suma de bani plătită de către debitor, creditorului pentru împrumutul acordat pe un timp determinat. Este preţul (costul) capitalului împrumutat, nivelul său stabilindu-se pe piaţa capitalurilor.
Expunere: Orice risc al creditorului,
efectiv sau potenţial, care trebuie evidenţiat în bilanţ şi / sau în afara
bilanţului şi care decurge din activitatea de acordare a creditelor.
Creditor: Persoana care dă spre folosinţă bani sau alte valori, cu titlu de împrumut, titular al unui drept de creanţă.
Debitor: Persoana (fizică sau juridică) care primeşte bani obligându-se să-i restituie, la o anumită dată.
Debitor urmărit: debitorul împotriva căruia s-a început urmărirea executării silite a obligaţiei de plată.
Credit restant: credit nerestituit (nerambursat) la termenele convenite prin contractul de credit (împrumut).
Dobânda majorată; dobânda percepută în cazurile în care creditele acordate nu se rambursează la termenele stabilite prin contractul de împrumut.